Recenzie

Patrice Flichy

“O istorie a comunicării moderne” prezintă o analiză profundă în ceea ce priveşte modelarea socială şi impactul tehnologiilor informaţionale din ultimii două sute de ani. Cartea însumează informaţii, explicaţii şi idei care vin în sprijinul celor studiază comunicarea şi vor să cunoască atât cele mai importante noduri ale comunicaţiei, cât si evoluţia ei de la 1790 până în prezent.

Patrice Flichy este profesor de sociologie la Universitatea Marne-la-Vallée şi cercetător la Laboratorul de “Tehnici, teritorii şi societăţi” (LATTS). Este editor la revista Réseaux, revistă bilunară de ştiinţe sociale dedicată relaţiilor dintre tehnologie, comunicare şi societate. Cercetările sale se axează mai ales pe ingineria telecomunicaţiei. Este autorul lucrarilor: Les Radios locales en Europe (Radiourile locale în Europa); Communication et pouvoir (Comunicare şi putere); Une histoire de la communication moderne. Espace public et vie privée (O istorie a comunicării moderne. Spaţiul public şi viaţa privată)

Însumând aproape 260 de pagini structurate pe nouă capitole, cartea prezintă o istoria socială a tehnologiei comunicaţionale din anul 1790 până în 1995. Textul analizează interacţiunea dintre tehnologie şi contextul social procesat ca o mişcare de la formele de comunicare publice la cele private.

Cartea este împărţită în trei părti: prima arată trecerea de la comunicarea de stat la comunicarea de piaţă (1790-1870), a doua are în vedere dezvoltarea comunicării în interiorul familiei (1870-1930), iar a treia parte este reprezentată de comunicarea globală acoperind perioada contemporană (1930-1990).

Toate tehnologiile sunt tehnologii sociale, iar ele afectează societăţile şi culturile din jurul lor. Cartea lui Patrice Flichy te pune pe gânduri, istoria bine scrisă despre cum un număr de tehnologii au modelat era modernă; începând cu telegraful optic, telegraful electric, fotografia şi fonograful, până la telefon, radio, televiziune şi informatică. Cartea examinează comunicarea în cadrul familiei în care toate aceste mijloace de comunicare restrucurează viaţa publică şi privată.

Dupa comunicarea de stat urmată de cea comercială, autorul arată cum comunicarea puţin cîte puţin se îndreaptă către sfera privată a cetăţenilor şi mai particular  în interiorul familiei mulţumită invenţiilor cum sunt fonograful, fotografia, apoi telefonul si radioul. Această epocă corespunde structurării unui nou spaţiu familial. O ruptură dintre familie şi lumea profesională s-a stabilit, iar producţia industrială s-a dezvoltat pe piaţa de consum. 

În prima parte, autorul analizează trecerea de la comunicarea publică la comunicarea de piaţă şi progresele tehnice realizate în industrie, în perioada 1790-1870. Din perspectivă istorică, primul caz este cel al telegrafiei optice, care capătă o nouă semnificaţie socială odată cu inceputul Revoluţiei Franceze şi constituierea statului modern. Patrice Flichy începe cu analiza singurului mijloc de comunicare de la sfârşitul secolului al XVIII-lea − telegraful. El încearcă să raspundă tuturor întrebărilor legate de acest instrument: Cine l-a inventat?, La ce foloseşte?, etc.

A doua parte a lucrării o constituie comunicarea familială. Ca o continuitate a primei părţi, Patrice Flichy urmăreşte evoluţia mijloacelor de comunicare, de această dată în perioada 1870-1930, apariţia tehnicilor de înregistrare a imaginii şi a sunetului (fotografie, fonograf şi cinematograf) şi odată cu ele a unui nou spaţiu familial. Autorul defineşte spaţiul familial ca fiind “centrul din care oamenii pleacă să muncească in exterior”. Separarea între sfera publică şi sfera privată îi corespunde în sînul burgheziei şi al clasei mijlocii, o diviziune riguroasă a obligaţiilor pe sexe: bărbatul în exterior, femeia acasă. Apariţia telefonului şi folosirea lui doar în comunicarea publică (în scop de afaceri), a ajuns să se infiltreze în comunicarea privată, în spaţiul privat. Un alt mijloc de comunicare în masă la care autorul face referire este apariţia radioului, care într-o perioada scurtă a evoluat, ocupînd spaţiile publice si private. Radioul permite, devenind un instrument de timp liber, integrarea în societate şi corespunde bine şi în a doua fază a organizării divertismentului în sfera privată.

În partea a treia, Patrice Flichy face referire la comunicarea globală care este  caracterizată de sfârşitul erei inventatorilor-antreprenor prin intermediul multor structuri de cercetare si dezvoltare capabile sa realizeze strategii de lansare pe piaţă. Aceasta epocă este marcată de mutaţia centralelor telefonice, apariţia tranzistorului, dezvoltarea televiziunii şi a informaticii, apariţia fibrei optice, ascensiunea puterii electronice, pentru a conduce ceea ce alţii numesc imperialism digitizat.

 Această parte, prin complexitatea tehnicilor şi a problemelor tratate, este cea mai interesantă, chiar dacă îi lipseşte analiza istorică care, în primele două părti se regăseşte, mai ales în ceea ce priveşte impactul ideilor din timpul revoluţiei franceze pe care ni le dă Patrice Flichy. El se limitează la observarea transformărilor comunicării private in această ultimă parte şi demonstrează amploarea sercinii pentru care se consacrează efectelor noilor tehnologii din ce în ce mai elaborate şi mai complexe.

Patrice Flichy expune distanţa dintre concepţia originală a tehnologiei si utilizarea finală în urma incursiunii politice, economice şi consumatori. Prin stilul accesibil al autorului şi esenţele pe care el le oferă în domeniile comunicării, media şi tehnologie, sociologie şi istorie sociala, cartea este apreciată de cititori.

Cartea lui Flichy constituie o sinteză particulară utilă asupra dinamicilor profunde care traversează universul comunicării după două secole (XVIII-XIX). Combinînd economia politică sociologia inovaţiei, ‘O istorie a comunicării moderne’ prezintă istoria tehnologiei comunicaţionale din 1790 pînă in prezent. Patru procese sociale sunt relevate: naşterea statului modern la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, dezvoltarea pieţei bursiere, transformarea vieţii private într-o familie nucleu modernă şi individualismul specific sfîrşitului secolului al XX-lea.

Anca Nichita

Fiecare cetăţean este în măsură de a evalua un anumit conţinut. Pornind de la premisa că nimeni nu vehiculează informaţii false, o instanţă care să filtreze informaţiile ar fi inutilă.

Clay Shirkly, profesor New York University, afirmă că “ordinea lucrurilor în broadcast este “filtrează, apoi publică”. Ordinea în comunitate este “publică, apoi filtrează”.” În cazul în care ar exista o autoritate care să controleze grupurile de ştiri, site-urile de tip wikipedia, youtube, ar îngrădi dialogul utilizatorilor şi ideea de conversaţie.

De mică nu mi-a plăcut numele de Nichita, însa eram mîndră de ceva. Eram mîndră că eram singura familie (din cartea de telefoane :))) din oraş cu numele de Nichita, Nechita mai erau. Oricum, trebuia să compensez cumva şi sentimentul pe care îl aveam, de ură pentru numele Nichita. Nici cu Anca nu mă prea lăudam. Încetul cu încetul m-am dat pe brazdă.

“Mulţumită” lui Google am aflat că sunt muuuulte persoane cu acelaşi nume … şi prenume ca al meu în ţară. Primul link din lista de căutare de pe google duce spre o listă cu cîstigătorii unui concurs, printre care sunt şi “eu”, problema este că nu ştiu daca eu sau … “cealaltă Ancuţa”. Nu am revendicat niciun premiu, dar problema este că, dacă nu mă înşel, m-am înscris la acel concurs, vă daţi seama ce oftică pe mine dacă am şi cîstigat?

Buuuun, al doilea site la rînd este unul de obiecte găsite sau furate. Nu am găsit şi nici furat vreun obiect. Deci, nu sunt eu!

Al treilea e cu noroc. Am gasit contul meu de pe facebook unde zice… zice că m-am născut pe 13 septembrie 1988. Cine e superstiţios poate deduce că sunt o persoană ghinionistă (13, marti 13). Eu personal spun că nu e aşa. Tot acolo se mai găsesc şi cîteva poze cu mine…just for friends.

Următorul link dă spre contul meu de pe twitter unde poţi că nu intru prea des şi că pe mine nu mă afectează criza.

În continuare se mai poate vedea şi că am activat un an la Cuzanet, agenţia de ştiri a Universităţii “Al. I. Cuza”. De aici din start se deduce că sunt studentă în anul III la Jurnalism în Iaşi.

Oof … Destul cu vorbăraia. Enough about me, let’s talk about you.

Ryan Bingham prosperă pe timp de criză. “Pentru a ajunge să-l cunoşti trebuie să zbori împreună cu el” spune el într-un monolog la începutul filmului.

Up in the air (2009) este o dramă-comedie regizată de Jason Reitman, iar scenariul este scris împreună cu Sheldon Turner. Filmul este o adaptare după nuvela cu acelaşi nume scrisă de Walter Kirn în 2001.

Personajul principal este Ryan Bingham (George Clooney), iar acţiunea se învîrte în jurul jobului său neobişnuit de a concedia oamenii altor companii pentru că şefii lor nu au curajul să o facă. Ryan este luat prin surprindere cînd şeful său Craig Gregory o angajeaza pe tînăra Natalie Keener (Anna Kendrick), care propune reducerea cheltuielilor prin implementarea unui program de disponibilizare a angajaţilor prin intermediul unor videoconferinţe pe internet. Văzînd că scopul său de a aduna 10 milioane de mile de zbor este ameninţat, Ryan porneşte împreună cu Natalie într-o călătorie de afaceri pentru a-i demonstra acesteia avantajele sistemului său de concedieri. Aceasta are de învăţat multe de la Bingham cînd vine vorba de călătorii cu avionul. El îşi ia întotdeauna numai bagaj de mînă, stă întotdeauna în spatele asiaticilor la check-in; călătorind 320 de zile pe an are destulă experienţă acumulată.

În barul unui hotel Ryan Bingham o întalneşte pe Alex (Vera Farmiga), o femeie enigmatică, o copie fidelă a lui. Ceea ce porneşte ca o aventură pasageră, s-ar putea transforma într-o relaţie serioasă, cu condiţia ca lui Ryan Bingham să îi permită compania angajatoare să mai călătoreasca cu avionul, iar Alex să nu ascundă un secret care să schimbe totul.

Deşi a avut şase nominalizări la Oscar şi cinci la Globul de Aur, filmul a cîştigat doar pentru cel mai bun scenariu la Premiile Globului de Aur.

Veştile bune despre film:

Sunetul: Bun

Cinematografia: Bună

Regia: Bună

Actorii: Buni

Totuşi…

O idee rezonabilă pentru scenariu, nu cred să se mai fi făcut alt film cu aceasta idee (are un plus aici deoarece în ziua de azi majoritatea filmelor sunt ca nişte cine reîncălzite). Dezamăgitor este faptul că ideea este bună … şi … atît. Filmul este plictisitor şi nu ne duce nicăieri timp de 109 minute.

Din primele 15 minute ne gîndim deja la două finaluri posibile. Ryan va trebui să lucreze de la birou prin intermediul video-telefonului datorită noii angajate sau el va realiza că nu se poate despărţi de viaţa pe drumuri şi va continua să facă ceea ce face.

Aşadar acesta este faptul care ne face să ne uităm pînă la final sau gîndul că poate lucrurile vor avea o cotitură neaşteptată. Şi într-adevăr filmul este vizionabil chiar dacă lucrurile nu iau o întorsătură neaşteptată.

Aş da filmului nota 6, nu l-aş vedea a doua oara, nu aş cumpara DVD-ul şi dacă aş fi avut ocazia nu l-aş fi votat ca filmul anului la premiile Oscar.

UP IN THE AIR

Data lansare (SUA): 25 Decembrie 2009

Dată lansare (România): 29 Ianuarie 2010

Perioda filmare: Februarie 2009

Buget: 25,000,000 $

Încasări în primul weekend: 1,181,450 $

Încasări totale în SUA: 83,465,355 $

Încasări totale: $158,365,355 $

Număr de săptămîni în Top 10: 5

Încetul cu încetul Internetul a reuşit să înghită cam tot ce se poate: cărţi, ziare, televizor, radio etc. Toate se mută pe online şi se pare că se înteleg foarte bine, chiar coexistă armonios unele cu altele. Multimedia reuşeşte să cuprindă şi text şi poze şi audio şi video, tot ce se poate pentru a realiza o producţie multimedia ca la carte.

Câteva exemple de producţii multimedia bune sunt Windows to Iraq, Killer Blue - Baptized by fire şi Lebrew Jones. Ele sunt investigaţii jurnalistice îndelungate prezentate sub forma unor jurnale video cu ajutorul unor tehnologii multimedia avansate. Toate acestea sunt la îndemâna oricui … oricui are conexiune la Internet. Toate cele trei pachete sunt structurate pe capitole, pe care utilizatorul le poate accesa printr-un simplu click. Ele reuşesc să suprindă adevărata realitate cu ajutorul imaginilor sugestive, inregistrărilor video şi audio marcante, a animaţiilor - toate acestea la un loc aduc un plus de veridicitate poveştii în ochii cititorului.

Materialele surprind esenţa poveştilor şi asta doar cu ajutorul unei pagini web.

Marshall McLuhan,profet “îndrăzneţ”, a reuşit, prin teoriile lui, să anticipeze schimbările paradigmatice spre o mass-media electronică într-o perioadă în care nici nu se punea în discuţie viitorul digitalizării.

Marshall McLuhan a fost teoreticianul “şef” al comunicării în masă din toate timpurile. A probat şi a prezis diferite teorii, însă studierea comunicaţiilor în masă a devenit partea centrală a culturii contemporane. Ideile sale au stimulat mii de oameni, intelectuali şi jurnalişti din toată lumea … şi stimulează în continuare. S-a făcut cunoscut prin expresiile sale “the medium is the message” şi “global village”.

Concepţia centrală a lui McLuhan – the medium is the message- este bazată pe înţelegerea omului ca fiind definit de modificările senzoriale determinate de apariţia şi dezvoltarea unui nou mijloc tehnologic, radioul extinde vorbirea, televizorul extinde vorbirea şi privirea.

Interviul său din revista Playboy din 1969 este … un fel de “mâncare pentru gânduri”. El face un salt de la hieroglife, la alfabetul fonetic, la era electronică. De la Gutenberg la Marconi, cum spune chiar el în interviu “galaxia Gutenberg este eclipsată de constelaţia Marconi”. Vorbeşte despre efectele media care, în trecut, erau experimentate gradual şi care permiteau consumatorului să absoarbă mai bine informaţia. Acum, comunicarea este instantanee.

Tot în interviul său, Marshall precizează că educaţia ar trebui să ajute tinerii să se adapteze cu era revoluţionară, în niciun caz folosită ca instrument de agresiune culturală.

Prin radio, televiziune şi computer intrăm într-un teatru global în care întreaga lume este o Întâmplare.

Stilul lui McLuhan de a vorbi în interviu este foarte nebulos uneori, de neînteles alteori, dar care atrage atenţia unora şi ridică semne de intrebare altora.

Trăim într-o lume digitală în care putem trimite e-mail-uri direct de pe telefoanele mobile, folosim laptop-ul pentru a comunica cu oameni din toată lumea. Cu ajutorul conexiunii la Internet, omul poate fi oriunde, oricînd şi cunoaşte orice. De la apariţia Internetului tot ce ţine de old media dispare (Gutenberg, copyright, radio-ul in formatul său clasic, televiziunea şi publicitatea). Radioul şi televiziunea se mută pe online, în acest fel oamenii pot asculta radioul sau se pot uita pe canalul de televiziune preferat stînd în faţa calculatorului/laptop-ului.

Internetul – cheia de boltă

Internetul este un factor important în evoluţia pe termen lung a sectorului de televiziune: peste 60% dintre familiile din Europa sunt sigure că vor avea internet de mare viteza pînă în 2015.

Media trece prin profunde schimbări datorită tehnologiei. “Este o schimbare la fel de dramatică ca şi cea a trecerii de la epoca feudală la cea renascentistă, care a pus capăt aristocraţiei, a dat naştere la presa scrisa si mass-media”(Rupert Murdoch). În ceea ce priveşte presa scrisă, majoritatea ziarelor tipărite se găsesc şi pe online, în schimb, în  următorii cinci ani, acestea din urmă vor domina. Dacă acum, în România, există peste 200 de ziare, în 2015 se vor înjumatăţi. Tehnologia îşi schimbă puterea, departe de editori, jurnalişti sau distribuitori. Această schimbare are legătură cu naşterea unei noi ere în domeniul mass-media.

Producţia, distribuţia, consumarea de conţinut vor fi mai accesibile. Wall Street Journal trece pe online, Google lansează GNews, în fiecare zi milioane de oameni citesc ohmynews.com (cel mai mare ziar online din lume scris de mii de jurnalişti), informaţia a devenit globală. Meseria de reporter nu va mai fi un domeniu exclusiv în companiile media, oricine putînd fi reporter. Oricine are în posesia sa un laptop sau un telefon mobil poate comenta pe baza/în urma unor afirmaţii, fără a avea meseria de jurnalist. În consecinţă, numărul de editori şi reporteri va scădea. Numărul cititorilor de presă online a crescut de circa patru ori în ultimii ani. Informaţia actualizată la minut şi posibilităţile multimedia sunt avantaje clare faţă de un ziar tipărit.

Cînd a fost lansat primul ziar exclusiv online în anul 2000, www.revistapresei.ro (acum HotNews.ro) domeniul Internet era considerat neatrăgător de marile cotidiane din România. Între timp, situaţia s-a schimbat radical din cauza mai multor factori. Internetul a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare spectaculoasă, iar numărul utilizatorilor e tot mai mare. Shoppingul pe Internet sau alte servicii sunt acum o realitate. In aceste conditii, publicitatea pe Internet a început să crească tot mai mult.

Cititorul este tot mai mult atras de ziarele online din cauza posibilităţilor multiple ale acestora faţă de presa scrisă: conţinut original, fotografii, arhive, posibilităţi de participare a utilizatorilor, stratificarea conţinutului, navigare facilă, forum, convergenţa mediilor, posibilităţi de customizare. Şi încă un amănunt, deloc de neglijat: gratuitatea informaţiei.

Publicitatea, de asemenea, se mută pe online. Firmele care oferă publicitate presei sunt interesate de două lucruri majore: mesajul lor să ajungă la cît mai mulţi oameni sau la un public ţintă, iar costurile să fie cît mai reduse. Studii recente arată că omul percepe la fel reclama, indiferent de suportul prin care este transmisă.

Astfel, este evident ca internetul este o solutie mult mai atractiva pentru publicitari decat presa scrisa, televiziune sau radio. Costurile pe internet sunt mult reduse, iar numarul de cititori este in continua crestere.

Internetul cuprinde şi unifică conţinutul; se dovedeşte a fi o sursă gratuită, cu acces liber la aplicaţiile dorite, ieftin de creat o afacere online sau chiar propriul ziar online. Tinerii au aceleaşi şanse ca şi un muncitor într-o companie mare. Informaţia este rapidă, gratuită, vine de la noi la fel ca şi de la celelalte surse, iar orice persoană care deţine un laptop, un card 3G şi cîţiva prieteni, poate înfiinţa un blog, devenind astfel o voce credibilă în media.

Conceptul de informaţie statică (cărţi, articole, fotografii) se transformă în informaţie dinamică (Wikipedia, cea mai completa enciclopedie online, actualizată în mod constant; YouTube).

Numărul utilizatorilor de Internet creşte de la an la an, cea mai mare parte fiind consumatorii sub 45 de ani. Utilizatorul este atît producător cît şi consumator de informaţie.

Televizorul – de domeniul trecutului

Televizorul nu va mai fi cel mai consumat instrument media: telespectatorii nu vor mai accesa programe de televiziune cu formate standard pe care le oferă majoritatea canalelor de televiziune. Se vor muta pe platforme TV personalizate şi serviciile VOD disponibile pe internet. Acestea permit utilizatorului să acceseze doar subiectele pe care îl preocupă sau îl interesează. În 2015, teleleviziunea personalizată va putea fi consumat acasă la fel ca şi telefonul mobil.

De la începutul anului 2003 majoritatea operatorilor de telefonie mobilă au oferit media în format video prin intermediul portalurilor proprii. Serviciile de streaming, care au apărut la sfîrşitul anului 2003, au fost văzute ca o a doua treapta în dezvoltarea tehnologiei video pentru mobile. A treia treaptă ar fi difuzarea televiziunii pe mobil pe reţelele tradiţionale TV făcute pentru telefoane ori pentru alte echipamente ca PDA, de exemplu. Majoritatea serviciilor de teleziune pe mobil sunt în faza de test. Odată cu trecerea timpului numărul transmisiunilor bazate pe DVB-H (Digital Video Broadcasting - Handheld) va creşte. Segmentul de streaming în media va fi o sursă majoră de venituri, deoarece spre deosebire de sistemul de transmisie beaming -posibil în ţară-, este mult mai (4$/lună). În următorii ani, streaming media va evolua de la o nişă la întreaga piaţă media.

Mobile TV – viitorul sună bine

Telefoanele mobile nu mai înseamnă doar acces la wap, ci şi folosirea dverselor aplicaţii precum GPS, magnetometru, acceleromentru, tehnologie “al şaselea simţ” (o interfaţă în spatele căreia se află o aplicaţie inteligentă). Televiziunea mobilă se află în plina expansiune, din ce în ce mai multe device-uri, gadget-uri pot recepţiona canale TV. Televiziunea pe mobil va ocupa locul clasicului televizor şi va deveni sursa        principală sursă de informaţie. Mobile TV este o consecinţă a televiziunii digitale terestre (HD).

În următorii cinci ani, televizorul clasic  va fi înlocuit de televiziunea mobilă care este mai practică. Oamenii se vor afla starea vremii, ştirile locale şi naţionale, ştirile sportive direct de pe telefonul mobil în timp ce se află în metrou ori în autobuz, în drum spre casă sau spre locul de muncă.

În anul 2015 succesul televiziunii mobile este garantat deoarece, statistic, există de două ori mai multe telefoane mobile decît televizoarele clasice, de trei ori mai multe mobile decît utilizatorii de Internet, de patru ori mai multe mobile decît calculatoare şi de cinci ori mai multe telefoane mobile decît maşini.

Dacă acum hîrtia electronică se află în stadiu incipient, peste cinci ani aceasta va înlocui hîrtia clasică, documente întregi putînd fi stocate pe ea. Oricine poate citi orice pe o foaie de plastic.

Dacă în momentul de faţă informaţia este gratuită, uşor de găsit de oricine are acces la Internet, peste cinci ani utilizatorii vor trebui să plătească abonamente lunare pentru a citi articolele dorite, sau cel puţin cele axate pe o anumită nişă.

În concluzie, în România mass-media nu se va schimba în totalitate. Tehnologia nu va ocupa primul loc. Se ştie că suntem cu aproximativ 50 de ani în urma Japoniei. Românii nu sunt atât de deschişi la schimbări fundamentale ca şi alte ţări, în schimb ne îndreptăm în direcţia bună.

Anca Nichita

Crucea Roşie a înţeles cum funcţionează social media şi a folosit la perfecţie reţeaua globală. A ales să apeleze mai întâi la vedete, în loc să-şi lanseze apelurile la solidaritate direct în marea masă a utilizatorilor. “Avem un grup de 30 de celebrităţi, care au fost de acord să ceară ajutor urmăritorilor lor de pe Twitter”, spune Wendy Harman, manager social media al Crucii Roşii. Michelle Obama, Jane Seymour sunt pe listă. Toate aceste vedete au transmis cititorilor numerele scurte la care se puteau dona câte 10 dolari prin SMS. Cititorii au făcut restul – au retransmis apelurile. Creşterea e geometrică. Cântăreţul haitian Wyclef Jean are 1,3 milioane de abonaţi la mesajele lui pe Twitter. Apelul său a fost urmat de donaţii în valoare de 1 milion de dolari – în mai puţin de 4 zile.

Iniţial, organizaţiile umanitare au bănuit că mobilizarea din on-line se va limita la icon-uri colorate şi mesaje de susţinere, dar banii au început să curgă aproape imediat, şuvoaie. “Cred c-am depăşit graniţa simplei curiozităţi faţă de noutatea Twitter-ului. Acum oamenii vor să-l folosească pentru a face ceva bun” – a mai spus dna Harman.

In ciuda publicitatii exagerate de pe Twitter si Facebook, publicitarii de pretutindeni cheltuiesc putin pe marketingul pentru mediile sociale, conform unui nou raport realizat de Forrester Research, citat de Brandweek.

Raportul Forrester arata ca 75% dintre marketeri au alocat pentru anul urmator bugete mai mici de 100 de mii de dolari pentru mediile sociale. Firma a concluzionat ca media sociala inca nu a intrat pe curentul principal de marketing, dar este in mare masura suspus la bugete experimetale – in ciuda faptului ca marketingul in mediile sociale costa mai putin decat programele de publicitate traditionale.

Media sociala trebuie inca sa isi dovedeasca impactul, utilizand strandarde de masurare acceptate, pentru a muta consumatorii pe palnia marketingului, a spus Forrester. Acea lipsa de impact a demonstrat au clasat eforturile catre liniile secundare: 45 % dintre respondent au spus ca bugetele pentru media sociale sunt determinate dupa criteriul “ca necesara.”

“Pentru a avea succes, brandurile trebuie sa aiba strategii si programe dedicate pentru a face locuri de intalnire a muncii ca alte metode de marketing”, a declarat analistul Forrester Jeremiah Owyang pentru Brandweek.

Veste buna este ca indiferent de recesiunea economica majoritatea marketerilor (53%) au spus ca ei se asteapta la o crestere a chetuilelilor pentru media sociala.

Doar 5% au spus ca ei ar micsora cheltuielile si 42% au spus ca sumele investite de ei ar ramane la fel.

“Media sociala este noua asa ca marketerii incearca sa ia din bugetele altori arii”, a spus Owyang.

Cercetarea realizata de Forrester este bazate pe 145 de interviuri cu marketeri, dintre care aproape trei sferturi lucreaza in companii cu peste o mie de angajati. Studiul a fost realizat in perioada noiembrie 2008 – februarie 2009.

(Sursa: www.smark.ro)

Cand inghetata si media sociala au multe in comun